LUSTRAGÍU, lustragii, s. m. Persoană care curăță și lustruiește încălțămintea; văcsuitor. – Lustru¹ + suf. -agiu. Vezi definitia »

CERIU (‹ fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 ºC, p. f. 3.468 ºC) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803. Vezi definitia »

DURALUMÍNIU s. n. Aliaj al aluminiului cu cupru și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin). Vezi definitia »

ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité. Vezi definitia »

PERITÉLIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură vasele mici. [< fr. périthélium]. Vezi definitia »