SUBIÉCT, subiecte, s. n. 1. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de drepturi = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. 5. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet). Vezi definitia »

connect; [url=http://maptrailer.com/]doxycycline long term effects[/url]; [url=http://movingaircable.com/]Apo-Doxy-Tabs[/url]; [url=http://easyreadyreckoner.com/]buy cialis online[/url]; [url=http://integrityassessments.com/]cheap propecia tablets[/url]; [url=http://e-okul1.info/]generic cialis tadalafil[/url]; [url=http://swakrith.com/]cytotechnologist[/url]; Vezi definitia »

INCORÉCT, -Ă adj. greșit, inexact. ◊ necinstit, neonest. (< fr. incorrect) Vezi definitia »

PROIÉCT s. n. 1. plan de a întreprinde, de a face ceva; intenție. 2. prima redactare, primele idei în legătură cu ceva care urmează să se facă, să fie pus în execuție. ♦ ~ de lege = text provizoriu al unei legi. 3. lucrare care cuprinde calculele, desenele, instrucțiunile etc. necesare pentru executarea unei construcții, mașini etc. (< germ. Projekt, lat. proiectus) Vezi definitia »

CONTRÁCT s.n. 1. Convenție (scrisă) prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ◊ Contract de muncă = înțelegere potrivit căreia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă încheiată de o instituție sau de o întreprindere cu muncitorii și funcționarii repectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții prin care oamenii renunțau de bunăvoie la drepturile lor „naturale” în folosul unui organ suprem, care se obliga să le apere viața, securitatea și proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat]. Vezi definitia »