LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif. Vezi definitia »

INACTÍV, -Ă adj. 1. Care nu lucrează, nu face nimic; leneș, trândav. 2. (Despre substanțe) Care nu reacționează. [Cf. fr. inactif]. Vezi definitia »

IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.; despre substanțe, tratamente etc.) Care inhibă procesele imunogenetice; imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif. Vezi definitia »

DECLÍV, -Ă adj. care coboară în pantă, înclinat. (< fr. déclive, lat. declivis) Vezi definitia »

DELIBERATÍV, -Ă adj. Referitor la o deliberare, de deliberare. ◊ Vot deliberativ = drept pe care îl are o adunare sau un membru al ei de a hotărî ceva prin vot. [Cf. fr. délibératif, lat. deliberativus]. Vezi definitia »