ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii. – Fr. acropole (< gr.). Vezi definitia »

TETRAGRÁMĂ s.f. (Liv.) Nume format din patru litere. ♦ Grup de patru litere. [Cf. it. tetragramma, gr. tetragrammatos]. Vezi definitia »

PIUNÉZĂ s. f. cuișor cu o floare foarte mare la un cap, pentru fixat desene, planșe. (< fr. punaise) Vezi definitia »

madónă (madóne), s. f. – Fecioară, Maica Domnului. It. madonna (sec. XIX). Se folosește numai ca termen de artă. Vezi definitia »

clácă (clắci), s. f. – 1. (Înv.) Prestație feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan și gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcții și, între femei, pentru treburile gospodărești, și se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi și jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka „serviciu”, pol. tłoska „muncă voluntară”, rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaș, s. m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcășesc, adj. (de clăcași). Vezi definitia »