DECONSTRUCTIVÍSM s. n. (cf. engl. deconstructive [analysis], după constructivism) Școală (teoretică și practică) în critica filozofică și literară, întemeiată pe deconstrucție, conturată în cultura americană după 1970, cu un impact deosebit asupra gândirii și practicii literare. Utilizat de J. Derrida în mai multe lucrări, deconstructivismul literar proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a exprima un adevăr și deschide posibilități nelimitate interpretării, care nu mai este obligată să țină cont de intenția autorului sau de alte determinări exterioare textului ca surse ale semnificației. (Notă: Definiția este preluată din Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI.) Vezi definitia »

LAMBDACÍSM s. n. tulburare a vorbirii constând în imposibilitatea de a pronunța litera l. ◊ aliterație în repetarea sunetului l. (< fr. lambdacisme, lat. lambdacismus) Vezi definitia »

NEOCLASICÍSM s.n. Tendință artistică și literară de a reînvia anumite trăsături ale clasicismului (reîntoarcerea la idealurile antice, echilibru, simetrie, reconsiderarea formei, orizonturi mai calme). [Cf. fr. néo-classicisme, it. neoclassicismo]. Vezi definitia »

AGRAMATÍSM s.n. (Liv.) Necunoaștere a vorbirii și a scrierii corecte; (p. ext.) incultură, ignoranță. [Cf. germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme < gr. a – fără, gramma – literă]. Vezi definitia »

PARVENITÍSM s. n. tendință, dorință de parvenire; mod de comportare a celui parvenit. (< parvenit + -ism) Vezi definitia »