ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 2. S. f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor. Vezi definitia »

MOTOSTIVUITÓR, motostivuitoare, s. n. Stivuitor acționat de un motor cu ardere internă. – Din moto- + stivuitor. Vezi definitia »

FELURÍTOR adj. g.-d. pl. v. felurit. Vezi definitia »

izvór (-óare), s. n. – 1. Fîntînă, apă subterană care țîșnește. – 2. Pîrîu. – 3. Origine, început, obîrșie, proveniență. – 4. Sursă, document original. – 5. (Arg.) Apă de colonie. – Mr., megl. izvor. Sl. (bg., sb., cr., slov.) izvorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 154; Tiktin; DAR). – Der. izvorî, vb. (a țîșni apa din pămînt; a proveni; a se arăta), cf. sl. izvirati. Vezi definitia »

FÁCTOR, factori, s. m. I. 1. Element, condiție, împrejurare care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmulțiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relație care caracterizează un sistem fizico-chimic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul altor două mărimi diferite. II. Funcționar al poștei care duce corespondență la destinație; poștaș. [Acc. și: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor. Vezi definitia »