Definita cuvantului jura
jurá (júr, át), vb. – 1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurier › rom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s. m. (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, s. m. (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, s. n. (afirmare, promisiune solemnă), cf. megl. jurămint, din lat. iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezămînt, legămînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, s. f. (promisiune, obligație); juruință, s. f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu jura
strecurá (-cór, -át), – vb. 1. A trece prin sită, printr-o țesătură etc. un lichid. – 2. A limpezi, a purifica, a rafina. – 4. (Refl.) A se fofila, a se furișa, a se băga. – Var. străcura. Mr. stricor, stricurare. Lat. cōlāre, prin intermediul *transcōlāre (Cipariu, Gram., 368; Meyer, Alb. St., IV, 110) sau extracōlāre (Pușcariu 1650). Rezultatul stre- (în loc de stră-) este normal, și nu trebuie explicat prin intermediul lat. stĕrcǒrāre „a îngrășa cu bălegar”(Candrea; cf. Tiktin). Mai curînd se datorează unui contact semantic cu între, printre, deoarece strecura înseamnă „a trece”. – Der. strecurătoare, s. f. (obiect prin care se strecoară un lichid); strecătoare, s. f. (strecurătoare), probabil prin confuzie cu trece, cf. trecătoare (altă opinie la Graur, Rom., LIII, 384). Vezi definitia »
supra- – Pref. care indică ideea de exces. Lat. supra-. În general traduce fr. sur-: supraalimenta, vb., din fr. suralimenter; supranatural, adj., din fr. surnaturel; suprataxă, s. f., din fr. surtaxe etc. În mod excepțional au rămas cu forma din fr. surexcita, vb., din fr. surexciter; surmena, vb., din fr. surmener; surprinde, vb., din fr. surprendre. Vezi definitia »
DECORÁ vb. I. tr. 1. A orna, a împodobi cu decoruri. 2. A conferi, a acorda cuiva o decorație. [< fr. décorer, it., lat. decorare]. Vezi definitia »
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. Vezi definitia »
EXPLORÁ, explorez, vb. I. Tranz. A cerceta o țară sau o regiune necunoscută sau puțin cunoscută, cu scopul de a face descoperiri sau studii științifice. ♦ A cerceta posibilitățile de exploatare a unui zăcământ. ♦ (Fam.) A cerceta, a căuta în... – Din fr. explorer, lat. explorare. Vezi definitia »