ȚINÚTĂ s. f. 1. atitudine, poziție a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; îmbrăcăminte, costum. ♦ ~ de ceremonie = îmbrăcăminte, uniformă pentru anumite solemnități. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziție. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (după fr. tenue) Vezi definitia »

LÁVIȚĂ, lavițe, s. f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ♦ (Rar) Scândură pe care se șade în căruță, în sanie. [Var.: láiță s. f.] – Din bg. lavica. Vezi definitia »

SUÍTĂ, suite, s. f. 1. Grup de oameni care însoțește un demnitar, un suveran; alai, escortă. 2. Lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. Serie, șir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, înlănțuire. – Din fr. suite. Vezi definitia »

VÍCTIMĂ s.f. 1. (Ant.) Animal sau om care era jertfit unei divinități. 2. Cel care suferă de o nenorocire, are o durere, o suferință etc. ♦ Cel care suferă urmările unui accident, ale unei catastrofe. [Cf. lat. victima, fr. victime]. Vezi definitia »

LÓNJĂ s. f. piesă mobilă ajutătoare, la învățarea unor mișcări acrobatice, în gimnastică, sărituri în apă etc. ◊ curea de piele, coardă pentru dresajul cailor și câinilor. (< fr. longe) Vezi definitia »