vămuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vămuiésc, imperf. 3 sg. vămuiá conj. prez. 3 să vămuiáscă Vezi definitia »

ZBIHUÍ, zbihuiésc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se juca, sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbengui. (din zbeg¹, cf. zbigui) [def. și NODEX] Vezi definitia »

bubuí (uésc, bubuít), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. – Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna). Vezi definitia »

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee. Vezi definitia »

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. Vezi definitia »