COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire]. Vezi definitia »

GRÁFIU s. n. (ant.) instrument de scris în formă de cui. (< lat. graphium) Vezi definitia »

trunchíu (-i), s. m. – 1. Corp (uman). – 2. Tulpină (de copac). – 3. Linie directă a unei a unei familii, ascendent comun. – 4. Butuc, buștean. – 5. Butucul măcelăriei. – 6. Butucul rotarului. – Lat. truncŭlus (Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu 1765; REW 8955), cf. sp. troncho. – Der. trunchia, vb., formație neol., după fr. tronquer; truncher, s. m. (Mold., măcelar, stăpîn); trunchios, adj. (cu trunchi robust). Vezi definitia »

CONTÁGIU s.n. (Latinism) Contagiune. [Pron. -giu. / cf. it. contagio, lat. contagium]. Vezi definitia »

RUBÍDIU s. n. metal alcalin alb, ușor fuzibil, foarte activ chimic, care se păstrează în petrol. (< fr. rubidium) Vezi definitia »