pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

SCRIJELITÚRĂ, scrijelituri, s. f. Tăietură, zgârietură superficială pe suprafața unui obiect. – Scrijeli + suf. -tură. Vezi definitia »

pắtură (-ri), s. f. – 1. Înveliș, strat. – 2. Pled, cergă, cuvertură. – 3. Valtrap, cioltar. – 4. (Trans. de S.) Pliu de ie. – Mr. petur „plăcintă de foi”. Din pat „sol, înveliș”, pl. paturi, de unde s-a refăcut un sing. analogic, în conformitate cu tipul mături-mătură, cf. latură ‹ lat. fagure ‹ faguri ‹ fag etc. Alte ipoteze nu satisfac: din lat. *pittŭla, dim. de la *pitta „pată”, cf. pată (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1358; REW 6548); din gr. πέταλον „foaie” (Diculescu, Elementele, 471); din lat. *coactile; prin intermediul unei forme *quactula (Giuglea, Dacor., II, 819; cf. REW 2001a). Der. pături (var. împături, (îm)pătura), vb. (a suprapune, a pune strat peste strat; a plia, a dubla), cf. Bogrea, Dacor., IV, 878; păturică, s. f. (covoraș, scîndurică, preș, ștergător). Din rom. sau din mr. trebuie să provină alb. petulë „minciunică”, bg. petura „plăcintă de foi”, ngr. πέτουρον „plăcintă de foi” (Capidan, Raporturile, 225; Candrea-Dens., 1358). Vezi definitia »

páscă (prăjitură, pâine nedospită) s. f., g.-d. art. páscăi Vezi definitia »

OGLINDÚȚĂ, oglinduțe, s. f. Oglinjoară. – Oglindă + suf. -uță. Vezi definitia »