ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism¹, constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția insăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism¹; indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii, etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique Vezi definitia »

SCATOLÓGIC, -Ă adj. referitor la scatologie; scabros. (< fr. scatologique) Vezi definitia »

SIC² interj. v. sâc. Vezi definitia »

ALOPÁTIC, -Ă adj. Referitor la alopatie. [< fr. allopathique]. Vezi definitia »

CRÍTIC, -Ă adj. 1. De critică, privitor la critică. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, făcute de un editor la editarea unui text; ediție critică = ediție a unui text literar însoțit de aparat critic. ♦ Bazat pe critică, care folosește critica. 2. Referitor la un moment de criză; care anunță, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critică (sau punct critic) = stare a unui fluid în care dispare diferența între starea lichidă și cea gazoasă. // s.m. Specialist în probleme de artă, care analizează, interpretează și apreciază opere de artă (pentru a le lămuri publicului și pentru a da artei o anumită orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – în stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico]. Vezi definitia »