Definita cuvantului colegatar
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu colegatar
MICROMOLECULÁR, -Ă, micromoleculari, -e, adj. (Fiz.) (Despre substanțe) Cu micromolecule. – Din fr. micromoleculaire. Vezi definitia »
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire. Vezi definitia »
drugár, drugári, s.m. (înv.) lucrător care tipărește foile. Vezi definitia »
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1-+pupilar. Vezi definitia »
armăsár (armăsári), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu același sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens., dar apare explicată în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil să fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tracțiune de cai”. REW 177 presupune că din alb. a intrat în rom. o formă harmașar (cu ș), care pare a se datora unei greșeli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404). Vezi definitia »