BOGOMILÍSM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrină creștină eretică de esență maniheistă bazată pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creează lumea spirituală veșnică și nevăzută) și răului (Satan, care creează lumea vizibilă: pămînt, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din două forțe antagonice: trupul stăpînit de Satan, și sufletul, stăpînit de Dumnezeu. Influențată de gnosticism și de pavlicieni, a influențat la rîndul său, pe catari. Potrivit unei tradiții promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat între 927 și 950 în Bulgaria. Larg răspîndită în Pen. Balcanică în sec. 10-14 (pînă în sec. 17 ca sectă). Ideile b. și-ai găsit ecou și în miturile cosmogonice românești. Vezi definitia »

SEMIDOCTÍSM s. n. cultură superficială; semidocție. (< semidoct + -ism) Vezi definitia »

SENZUALÍSM s.n. 1. Concepție gnoseologică care consideră senzația ca principala sursă a cunoașterii. 2. Fel de a fi al celor înclinați spre plăceri trupești; senzualitate. [Pron. -zu-a-. / cf. fr. sensualisme, it. sensualismo]. Vezi definitia »

POLIMERÍSM s. n. monstruozitate constând în existența de organe suplimentare. (< fr. polymérisme) Vezi definitia »

ORTOGNATÍSM s. n. profil facial drept, lipsă a prognatismului. (< fr. orthognathisme) Vezi definitia »