POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist ... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. Vezi definitia »

BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. (Despre sentimente, emoții etc.) A-l copleși. 2. A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). Cine biruie să spună toate câte-au fost? (RETEGANUL). – Magh. birni. Vezi definitia »

ștircuí, ștírcui, vb. IV (reg.) 1. (în forma: ștercui; despre struguri) a zdrobi cu știrca, cu mustuitorul. 2. (despre zarzavat) a mărunți cu ajutorul unui băț ramificat la un capăt. Vezi definitia »

sâmbrăl(u)i, sâmbrăl(ui)ésc, vb. IV refl. (reg.) a se întovărăși. Vezi definitia »

chicuí, chícuiésc, vb. IV (înv.) a apuca de chică. Vezi definitia »