PLEISTOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a cuaternarului, caracterizată din punct de vedere climatic prin alternanța intervalelor reci (glaciații) cu intervale calde (interglaciații); glaciar; diluviu. // adj. Care aparține acestei epoci; diluvian. [Pron. ple-is-. / < fr. pléistocène, cf. gr. pleistos – cel mai, kainos – nou]. Vezi definitia »

BAUTZEN [báuțən], oraș în E Germaniei (Saxonia), pe Spree; 52,7 mii loc. (1988). Siderurgie. Constr. de vagoane, aparate de radio și televizoare; fabrici de hîrtie și textile. Napoleon I a înfrînt aici, la 20-21 mai 1813, armatele ruso-prusiene. Vezi definitia »

AZOTOGÉN s. n. azotobacterin. (< germ. Azotogen) Vezi definitia »

MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène. Vezi definitia »

NEOMOGÉN adj. v. MONOCROMATOR. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. [DEX '98] Vezi definitia »