COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire]. Vezi definitia »

REZÍDIU s. n. v. reziduu. Vezi definitia »

CIRCULATÓRIU, -IE, adj. v. circulator. Vezi definitia »

JÚRIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc. 2. (În organizarea judecătorească a unor state) Totalitatea juraților¹ care intră în componența curților cu juri. – Din fr. jury. Vezi definitia »

boccíu (boccíi), s. m. – 1. Latrinar, vidanjor. – 2. Grosolan, necioplit. Tc. boǵçi (Șeineanu, II, 55). Vezi definitia »