SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus. Vezi definitia »

MULTICÓRD, -Ă adj. (despre instrumente muzicale) cu mai multe coarde. (< fr. multicorde) Vezi definitia »

OCTACÓRD, -Ă, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. Vezi definitia »

BRIÁRD s. m. rasă de câini ciobănești cu părul lung. (< fr. briard) Vezi definitia »

CAPITULÁRD, -Ă adj. capitulant. (< fr. capitulard) Vezi definitia »