EXCÉPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio) Vezi definitia »

ESTEZIOMETRÍE s.f. Metodă de măsurare a sensibilității tactile cu ajutorul esteziometrului. [Gen. -iei. / < fr. esthésiométrie]. Vezi definitia »

prozorlivíe, s.f. (înv.) pătrundere, perspicacitate. Vezi definitia »

TELEDINAMÍE s. f. tehnica transmiterii la distanță a energiei (electrice). (< fr. télédynamie) Vezi definitia »

ETNOPSIHOLOGÍE s. f. ramură a antropologiei care studiază viața unui popor și producțiile sale după însușirile lui psihologice caracteristice. (< fr. ethnopsychologie) Vezi definitia »