GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie. Vezi definitia »

cicudíu, -ie, adj. (înv.) de culoare roșie-deschisă. Vezi definitia »

ORATÓRIU¹, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali și destinată a fi interpretată în concert; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Mic edificiu sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. Vezi definitia »

MILIÁRIU s. n. v. miliar¹. Vezi definitia »

piligíu, piligíi, s.m. (înv. și fam.) om bețiv. Vezi definitia »