POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepție teoretică generală despre lume și ca metodologie generală, susținând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire dată acelor tendințe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalitățile de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendința de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme]. Vezi definitia »

PANISLAMÍSM s.n. Concepție politică-religioasă, larg răspândită la sfârșitul sec. XIX, care propovăduia unirea tuturor popoarelor de religie musulmană. [< fr. panislamisme]. Vezi definitia »

POLITEÍSM s. n. Religie care recunoaște existența mai multor divinități. – Din fr. polythéisme. Vezi definitia »

PARKINSONÍSM s. n. (Med.) Denumire generică pentru sindroame similare cu parkinsonul. – Din fr. parkinsonisme. Vezi definitia »

BONJURÍSM s. n. Ansamblul concepțiilor și manifestărilor care caracterizează pe bonjuriști. – Din bonjur¹ + suf. -ism. Vezi definitia »