tártor (-ri), s. m. – 1. Șeful demonilor și al duhurilor rele în general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. înv. și Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), parțial prin intermediul sl. tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui să se pornească de la *tartăr, căci tartar reprezintă pronunția mold.). – Der. tartoriță, s. f. (diavoliță; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiriduș pitic și rău în basme) poate fi și el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarcă „tătăroaică”. Bg. tartor, pe care Conev 107 îl dă drept etimon al rom., ar putea proveni din rom. Vezi definitia »

LEUȘÓR², leușori, s. m. Diminutiv al lui leu²; leuț². [Pr.: le-u-. – Pl. și: leișori] – Leu² + suf. -ușor. Vezi definitia »

SEMIUȘÓR, -OÁRĂ, semiușori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Categorie semiușoară (și substantivat, f.) = categorie în care intră boxeri a căror greutate este între 57 și 60 kg și halterofili a căror greutate este între 57 și 62 kg. 2. S. m. Sportiv care aparține categoriei semiușoare (1). [Pr.: -mi-u-] – Semi- + ușor. Vezi definitia »

LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur. Vezi definitia »

prescurtătór, prescurtătoáre, adj., s.m. și f. (înv.) (persoană) care prescurtează. Vezi definitia »