Definita cuvantului curpen
cúrpen (cúrpeni), s. m. – 1. Tulpină de plantă agățătoare, tulpină sarmentoasă. – 2. Nume dat mai multor plante agățătoare (Clematis vitalba; Clematis recta; Lonicera xylosteum; etc.). – Mr. curpan, curpăn. Origine incertă. Se consideră în general că provine din alb. kurpen, kuljpër (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Meyer 213; Philippide, II, 710; Pascu, II, 219; Rosetti, I, 115; DAR); însă nu se spune nimic despre originea cuvîntului albanez. Pe de altă parte, nu pare posibil să se facă abstracție de identitatea semantică și de asemănarea fonetică a acestui cuvînt cu curmei, care de asemenea s-a folosit probabil cu forma *curman, cf. rezultatul rut. kurmán. Este posibil ca ambele cuvinte să fie în legătură cu crîmpei „bucată, felie, capăt”, din al cărui consonantism primitiv par a fi rezultat ambele var.; cf. și curfan, var. din Trans. a lui curpen, și crînf, var. din Trans. a lui crîmpei. – Der. curpenos, adj. (sarmentos); carpeniș, s. n. (bălării, tufe); (în)curpeni, vb. (a înfășura, a răsuci); curpeniță, s. f. (varietate de clematită). Dacă presupunerea noastră este exactă, trebuie să deducem că alb. kurpen provine din rom. sau din mr.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu curpen
GEN1 s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, manieră, atitudine specifică. 2. diviziune a creațiilor artistice în care intră opere cu trăsături comune în ceea ce privește forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile în care se clasifică operele literare. ◊ stil personal, manieră de a compune. 3. totalitatea lucrărilor muzicale reunite prin tematică, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticală exprimată prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arăta sexul ființelor și care s-a extins prin analogie și la substantivele nume inanimate, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasă de obiecte care au note esențiale comune, cuprinzând cel puțin două specii. (< lat. genus) Vezi definitia »
REOCRÉN, -Ă adj. (despre izvoare) cu apă limpede și debit regulat; (despre organisme) aflat în asemenea ape. (< fr. rhéocrène) Vezi definitia »
termen tehnic ce descrie procesul prin care 2 sau mai multe mesaje analogice sau digitale se combina intr-un singur semnal Vezi definitia »
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. Vezi definitia »
bedén (-nuri), s. n. – 1. Crenel. – 2. Piele. Var. bedean. Tc. beden (Șeineanu, II, 13). Cuvînt rar, înv. Vezi definitia »